For Romanian Readers

Salutare, prieteni! Nu se întâmplă prea des ca un conațional de-al meu să se rătăcească prin California, după cum mi s-a întâmplat și mie, dar iată-te: ești aici. Bun venit pe pagina mea!

Sunt bucureștean, din tată oltean și mamă ardeleancă, dar am călătorit destul de mult, atât prin țară, înainte de revoluție, cât și prin lume, după aceea. Sunt îndrăgostit de verdele Carpaților României și de miracolul Deltei Dunării. În țară, am fost, pe rând, asistent medical, pastor, profesor și director de liceu. Am venit în State să studiez. Și m-am ținut de carte. Am făcut un master în religie, urmat de un master și un doctorat în terapie maritală și de familie, specialitate pe care, în prezent, o și practic, o și predau la nivel universitar.

Prin natura lucrurilor, știu câte ceva despre cât de dificilă poate fi experiența imigrării, cu întregul ei proces de aculturație, atât pentru indivizi, fie ei adulți sau copii, cât și pentru relațiile de familie. Dacă se întâmplă să ai nevoie de sfat, ajutor sau asistență în domeniul meu de expertiză, m-aș bucura să ne luăm ceva timp pentru a tăinui în draga noastră limbă natală. Fii iubit!  

Welcome to your panim-el-panim transformational encounter!

I care about you and your relationships, and I choose to adapt my schedule and my tool box to your needs.